Pages

Wednesday, May 20, 2015

Educația pentru toți

După cum prevăd și legile din țara noastră, dar nu numai, accesul la educație ar trebui să fie garantat tuturor, fie că există studenți care au anumite dizabilități, aceștia ar trebui să dispună la rândul lor de mijloace sau soluții care ar face procesul educativ cât mai ușor sau cât mai plăcut.
Din câte am citit, am găsit o echipă de studenți care au reușit să facă acest lucru. Evident, nu sunt singurii. Nume cu ecou mondial au participat la această lipsă pe care se pare ca învățământul o avea, nume precum Apple, dar și altele care au reușit să scoată aplicații practice pentru persoanele cu dizabilități. Am ales însă să mă centrez pe modul în care studenții noștrii au reușit să ia inițiativă și să pună în practică ceea ce au învățat.
Povestea lor este destul de veche, mai exact acum 2 ani, însă nu am ținut cont de acest aspect dorind în continuare să arăt faptul că și România deține multe valori, si aici mă refer la studenții care contribuie la dezvoltarea învățământului românesc și nu numai.
echipe de şase tineri care au dezvoltat o aplicaţie pentru telefoanele mobile de tip smartphone care vine în ajutorul persoanelor nevăzătoare.
Aplicaţia, denumită Seenesthesis, se adresează, în principal, copiilor cu deficienţe de vedere, dar poate fi utilizată şi de către adulţi. Ea reprezintă, practic, o soluţie de învăţare a formelor şi a culorilor cu ajutorul telefoanelor de tip smartphone.
Cu acest proiect, echipa formată din Ştefan Alexandru, Radu Vlad, Laurenţiu Cojocaru, Bogdan Bîrlădeanu, Bianca Teşilă şi Alexandra Bărbătei a reuşit să obţină în cadrul competiţiei Innovation Labs, desfăşurate în luna mai a anului 2013, un premiu special din partea juriului, iar în cadrul Imagine Cup, o importantă competiţie de tehnologie care reuneşte studenţi cu idei inovative din întreaga lume, primul loc în secţiunea "Innovation".
 Seenesthesis îi ajută pe copii să îşi exerseze simţul tactil afişând pe ecranul telefonului mobil diferite imagini. În funcţie de modul în care este utilizată aplicaţia, pentru joc sau pentru învăţat, utilizatorii pot afla numele obiectului afişat pe ecranul smartphone-ului precum şi alte informaţii legate de el.Copiilor le sunt prezentate iniţial forme geometrice simple, precum pătratele şi triunghiurile, urmând ca apoi obiectele să devină din ce în ce mai complexe.
Mai jos, voi atașa două clipuri video despre programul respectiv care arată cum funcționează.
 





 Sursele folosite pentru redactarea materialului:

No comments:

Post a Comment